Legea este norma prin care statul reglementează anumite raporturi pe domenii şi impune societăţii o anumită conduită tipică.

Actele legislative sînt acte adoptate de unica autoritate legislativă a statului în temeiul normelor constituţionale, conform procedurii stabilite de Regulamentul Parlamentului, de alte reglementări în vigoare. În Republica Moldova din  categoria actelor legislative fac parte: a) Constituţia Republicii Moldova şi legile constituţionale, b) legile organice şi legile ordinare, c) hotărîrile şi moţiunile, (3) Tratatele internaţionale, precum şi legile, prin care Republica Moldova devine parte la un act internaţional sînt supuse unei proceduri speciale de iniţiere, elaborare, adoptare, intrare în vigoare sau denunţare, conform Legii privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova.

În conformitate cu legea nr. 780 din 27.12.2001 privind actele legislative în dependenţă de caracterul normelor cuprinse, actele legislative se împart în acte legislative generale, speciale şi de excepţie.

    – Actul legislativ general cuprinde norme juridice aplicabile tuturor raporturilor sociale sau subiectelor de drept ori unor anumite categorii de raporturi sau de subiecte, fără a-şi pierde caracterul de generalitate.

   - Actul legislativ special cuprinde norme juridice aplicabile în exclusivitate unor categorii de raporturi sociale sau subiecte strict determinate prin derogare de la regula generală. În caz de divergenţă între o normă a actului legislativ general şi o normă a actului legislativ special cu aceeaşi forţă juridică, se aplică norma actului legislativ special.

    – Actul legislativ de excepţie reglementează raporturile sociale generate de situaţii excepţionale. Actul legislativ de excepţie derogă de la actele generale şi de la cele speciale. În caz de divergenţă între o normă a actului legislativ general sau special şi o normă a actului legislativ de excepţie cu aceeaşi forţă juridică, se aplică norma actului legislativ de excepţie.

Actele legislative sînt subordonate ierarhic. Actul legislativ ierarhic superior poate modifica, completa sau abroga un act legislativ inferior. În cazul modificării sau completării exprese a actului inferior, modificarea sau completarea are aceeaşi forţă juridică ca şi actul modificat sau completat. În cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior.

Pentru a fi accesibilă tuturor, coerentă şi consecutivă de obicei  legea ne delimitează obiectul de aplicare, noţiunile operate,  care sunt subiectele, prescrie cert drepturile şi obligaţiile subiecţiilor iar în anumite cazuri prevede expres şi sancţiunile în caz de neconformare. 

Dacă dorim să ne informăm care sînt prescripţiile legale la un anumit domeniu atît în calitate  de consumator cît şi eventual ca o persoană care  intenţionaeză de a desfăşura o mică afacere, este util de a consulta în special actele normative cu caracter special care fac prescripţii exprese pe domenii mai înguste.

Am selectat mai jos cîteva din actele normative în vigoare în domeniul siguranţei alimentelor care ar putea interesa subiectele enunţate mai sus: 

  1. Legea nr.113 din 18.05.2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor.

Este  legea care are drept scop atingerea unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane şi a intereselor consumatorului privind siguranţa alimentelor, ţinînd cont de diversitatea aprovizionării cu produse alimentare, inclusiv cu produse tradiţionale, asigurînd funcţionarea eficientă a pieţei naţionale.

Respectiv pentru atingerea scopului prevăzut  legea:

a) stabileşte principii generale faţă de legislaţia care reglementează domeniile privind produsele alimentare, precum şi hrana pentru animale, în general, siguranţa acestora, în special;

b) instituie Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, stabileşte şi defineşte domeniile de competenţă ale acesteia şi ale Ministerului Sănătăţii privind siguranţa produselor alimentare şi a hranei pentru animale;

c) consolidează cadrul juridic şi instituţional privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale.

(3) Prevederile prezentei legi se aplică la toate etapele lanţului alimentar.

Drept excepţie, legea nu se aplică producţiei primare destinate consumului casnic sau preparării, manipulării ori depozitării produselor alimentare pentru consumul casnic.

Totodată la  Articolul 2. legea reglementează noţiunle: analiză a riscului, autoritate competentă, business alimentar, comerţ cu amănuntul, consumator final, control oficial, lanţ alimentar, legislaţie, pericol, produs alimentar sau aliment, trasabilitate, şi alte noţiuni importante.

 

  1. Legea nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare

Scopul şi sfera de aplicare a prezentei legi este reglementată la art.1:

(1) Prezenta lege stabileşte cadrul juridic privind producerea, prelucrarea şi distribuirea produselor alimentare, precum şi reglementează condiţiile de bază privind circuitul acestor produse, inclusiv asigurarea inofensivităţii lui, în scopul ocrotirii sănătăţii omului, protecţiei intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte produsele alimentare, promovării unor practici echitabile în comerţul cu produse alimentare.

(2) Prezenta lege se aplică tuturor produselor alimentare, inclusiv celor fortificate, cu destinaţie nutriţională specială, suplimentelor alimentare şi altor feluri de produse alimentare destinate plasării pe piaţa internă.

(3) Prezenta lege nu se aplică materiei prime alimentare destinate utilizării în condiţii casnice sau preparării, manipulării sau depozitării produselor alimentare la domiciliu în scopul consumului casnic privat, precum şi produselor alimentare aflate în tranzit sau depozitate temporar ca bunuri ce tranzitează ţara, în cazul în care acestea nu prezintă pericol pentru sănătatea omului sau pentru mediu.

Articolul 2. Noţiuni de bază în sensul prezentei legi:

produs, aditiv alimentar, produse alimentare fortificate, produse alimentare de origine animală – produse alimentare ce constau din sau conţin aproape în exclusivitate produse de origine animală (materie primă şi produse obţinute de la animale, păsări, peşti, albine şi hidrobionţi), produse alimentare de origine vegetală – produse alimentare ce constau din sau conţin aproape în exclusivitate produse de origine vegetală, materiale în contact cu produsele alimentare, ambalaj, produs alimentar preambalat, inofensivitatea produselor, certificat de calitate a produselor alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare, materie primă alimentară, vegetală sau de alt gen, inclusiv apa, folosită la producerea produselor alimentare, proces de producţie, plasare pe etichetare (marcare), termen de valabilitate, dată limită de consum, trasabilitate, igienă a produselor, contaminanti, produs alimentar nerecomandat preşcolarilor şi elevilor, şi alte noţiuni importante.

Obiectivele principale ale legislaţiei   privind produsele alimentare sînt:

a) protecţia vieţii şi sănătăţii omului în raport cu produsele alimentare şi materialele în contact cu produsele alimentare

b) protecţia intereselor consumatorului în scopul prevenirii practicilor frauduloase sau înşelătoare, de falsificare a produselor alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare, oricărei altei practici care ar putea induce în eroare consumatorul

c) asigurarea practicilor echitabile în comerţul alimentar. 

  1. Legea nr.221 din 19.10.2010 privind activitatea sanitar-veterinară.

Prezenta lege stabileşte principalele norme şi cerinţe sanitar-veterinare în Republica Moldova, drepturile şi obligaţiile statului, ale persoanelor fizice şi juridice în procesul producerii, prelucrării, depozitării, transportului şi comercializării animalelor vii şi a produselor de origine animală. 

  1. Legea nr.231 din 23.09.2010 cu privire la comerţul  interior

Scopul prezentei legi este crearea cadrului juridic corespunzător desfăşurării activităţilor de comerţ prin dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor comerciale în condiţiile respectării liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor.

Prezenta lege stabileşte principiile generale de desfăşurare a activităţilor de comerţ pe teritoriul Republicii Moldova. Prezenta lege are în vedere realizarea următoarelor obiective:

a) stimularea activităţii de comercializare a produselor şi serviciilor;

b) încurajarea liberei iniţiative, asigurarea concurenţei loiale şi a circulaţiei libere a produselor şi serviciilor comerciale;

c) satisfacerea la maximum a nevoilor consumatorilor pentru diverse produse şi servicii, asigurarea securităţii alimentare şi de consum;

d) stimularea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii;

e) perfecţionarea cadrului instituţional de reglementare a activităţilor în comerţ;

f) crearea mecanismului de interacţiune între administraţia publică centrală şi cea locală în domeniul comerţului;

g) modernizarea şi dezvoltarea formelor de distribuţie a mărfurilor şi de prestare a serviciilor comerciale;

h) simplificarea procedurilor de lansare a activităţilor de comerţ;

i) coordonarea funcţiilor instituţiilor de stat abilitate să supravegheze domeniul comerţului.

    La Articolul 2. legea  reglementează domeniile:

(1) Prezenta lege reglementează activităţile în domeniul comerţului interior, stabileşte cerinţele principale pentru desfăşurarea acestor activităţi, formele de desfăşurare a comerţului, competenţele organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi ale autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul comerţului.

(2) În sensul prezentei legi, activităţile de comerţ cu produse alimentare, nealimentare şi prestările de servicii sînt definite conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei (CAEM) şi sînt expuse în anexa la prezenta lege.

Cele mai importante noţiuni delimitate sînt:  activitate de comerţ, serviciu comercial, comerciant, mic comerciant, „ghişeu unic”, comerţ cu ridicata, comerţ cu amănuntul,  comerţ combinat,  serviciu de alimentaţie publică,  unitate comercială, suprafaţă de vînzare (suprafaţă comercială), autorizaţie de funcţionare, indicator de preţ – purtător de informaţie, preţ de vînzare, preţ unitar, produse vîndute în vrac, produs agroalimentar uşor perisabil, cumpărătură de control.

     La Articolul 4. legea reglementează  activităţile de comerţ

Reglementarea din partea statului a activităţilor de comerţ cuprinde:

a) autorizarea desfăşurării activităţilor de comerţ

b) evaluarea conformităţii produselor şi serviciilor

c) licenţierea activităţilor de comerţ

d) monitorizarea activităţilor de comerţ (crearea şi gestionarea Sistemului informaţional al comerţului)

e) stabilirea regulilor pentru desfăşurarea activităţilor de comerţ

f) restricţionarea sau interzicerea comercializării unor produse şi servicii conform legislaţiei în vigoare

g) asigurarea desfăşurării activităţilor de comerţ

h) stabilirea mecanismului de formare a preţurilor/tarifelor la produsele/serviciile de importanţă socială

i) promovarea mărfurilor autohtone

j) controlul statului asupra activităţilor de comerţ

k) asigurarea protecţiei consumatorilor, a persoanelor care desfăşoară activităţi în comerţ şi a populaţiei în general faţă de publicitatea înşelătoare, interzicerea publicităţii pentru anumite mărfuri şi servicii care contravin bunelor moravuri.

         5. Legea nr.115 din 09.06.2005 cu privire la producţia agroalimentară ecologică

Prezenta lege reglementează raporturile sociale ce ţin de obţinerea de produse agroalimentare ecologice fără utilizarea substanţelor chimice de sinteză, precum şi comercializarea produselor ecologice de origine vegetală şi animală, şi anume:

a) produselor primare neprocesate

b) produselor procesate, destinate consumului uman, preparate din unul sau mai multe ingrediente de origine vegetală sau animală

c) furajelor şi materiilor prime care nu sînt cuprinse la lit. a).

(2) Termenul “ecologic” utilizat în prezenta lege este sinonim termenilor: “biologic”, “organic”” sau combinaţiilor acestora.

 Unele noţiuni generale puse în aplicare de lege la art.2 : producţie agroalimentară ecologică, autoritatea competentă în domeniul producţiei, inspecţie, certificare, organism de inspecţie şi certificare, perioadă de conversiune, ingredient, materie primă, autorizare, acvacultură, promovare…

    Articolul 3. Principii generale

 Principiile generale ale producţiei agroalimentare ecologice sînt următoarele:

a) realizarea unui agroecosistem echilibrat, durabil şi diversificat care să asigure protejarea resurselor naturale, sănătăţii şi vieţii consumatorilor

b) neadmiterea aplicării oricăror tehnologii poluante, reglementarea restrictivă a utilizării substanţelor chimice de sinteză şi a practicilor agricole potenţial distructive

c) protecţia şi sporirea diversităţii prin alegerea tipurilor de culturi şi specii, precum şi a metodelor de creştere a animalelor ce pot contribui la armonizarea producţiei agroalimentare ecologice cu limitele naturale ale solei

d) realizarea structurilor de producţie şi a asolamentelor echilibrate, în cadrul cărora rolul principal să îl deţină soiurile şi rasele cu un grad înalt de adaptare şi rezistenţă genetică sporită la boli şi dăunători

e) aplicarea unor tehnologii moderne, atît pentru cultura plantelor, cît şi pentru creşterea animalelor, care să satisfacă cerinţele speciilor, soiurilor şi raselor

f) menţinerea continuă şi ameliorarea fertilităţii naturale a solului, precum şi integrarea sistemului de cultivare a plantelor cu cel de creştere a animalelor

g) realizarea mecanismelor de amplasare în spaţiu a agriculturii ecologice care asigură un agroecosistem echilibrat şi durabil şi fac posibilă structurarea configuraţiei geografice astfel încît să stimuleze procesele naturale de autopurificare şi revitalizare a solei, de reducere a concentrării poluanţilor în sol şi de evitare a trecerii acestora din sol în plante, în ape şi în atmosferă, ţinîndu-se sub control sursele de poluare

h) desfăşurarea pe principii benevole a activităţii de întreprinzător în domeniul producţiei agroalimentare ecologice. 

      6. Legea nr.422 din 22.12.2006 privind securitatea generală a produselor

(1) Prezenta lege stabileşte cadrul legal general pentru asigurarea securităţii produselor plasate pe piaţa Republicii Moldova şi se aplică tuturor produselor specificate la art.2 din prezenta lege la noţiunea “produs”.

(2) Prevederile prezentei legi se aplică în măsura în care nu există reglementări tehnice specifice privind securitatea produselor respective.

(3) În cazul în care securitatea produselor este acoperită de reglementări tehnice specifice, prezenta lege se aplică numai pentru aspectele şi riscurile sau categoriile de riscuri neacoperite de reglementările tehnice specifice, după cum urmează:

a) art.2, noţiunile “produs sigur” şi “produs periculos”, şi art.3 alin.(2)-(5) nu se aplică acestor produse în privinţa riscurilor sau categoriilor de riscuri prevăzute de reglementările tehnice specifice

b) art.4-9 se aplică în orice situaţie, cu excepţia cazurilor în care există reglementări specifice privind aspectele acoperite de articolele menţionate.

    Articolul 2. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, se folosesc următoarele noţiuni principale:

Produs – orice bun material cunoscut sub denumirea de produs, care, inclusiv în cadrul unei prestări de servicii, este destinat consumatorilor sau poate fi utilizat de consumatori în condiţii previzibile, chiar dacă nu le este destinat, şi care este furnizat sau pus la dispoziţie în cadrul unei activităţi comerciale cu titlu oneros sau gratuit, fie că este în stare nouă, este folosit sau recondiţionat, indiferent de metoda de vînzare. Prezenta noţiune nu se aplică produselor care sînt furnizate ca antichităţi sau ca produse ce trebuie să fie reparate ori recondiţionate înainte de utilizarea lor numai în cazul în care furnizorul informează în mod clar persoana căreia îi furnizează produsul respectiv despre necesitatea acestei reparaţii sau recondiţionări, produs sigur, produs periculos, risc grav, distribuitor, returnare, retragere.

Articolul 3.reglementează cerinţa generală de securitate şi criteriile  de evaluare a conformităţii

(1) Producătorii şi distribuitorii sînt obligaţi să plaseze pe piaţă numai produse sigure.

(2) Un produs este considerat sigur în cazul în care el este conform cu reglementările tehnice specifice şi cu reglementările sanitare, ce stabilesc cerinţele esenţiale pe care trebuie să le satisfacă produsul pentru a putea fi plasat pe piaţă.

(3) Conformitatea produsului cu standardele conexe pertinente presupune că un produs este sigur în privinţa riscurilor şi categoriilor de riscuri acoperite de reglementările tehnice naţionale aplicabile.

(4) În alte condiţii decît cele menţionate la alin.(2) şi (3) din prezentul articol, conformitatea unui produs cu cerinţa generală de securitate poate fi evaluată luîndu-se în considerare, acolo unde există:

a) standardele voluntare, altele decît cele conexe cu reglementările tehnice naţionale menţionate la alin.(3) din prezentul articol. Cerinţele acestor standarde au rolul de a asigura că produsele care sînt conforme cu aceste standarde voluntare satisfac cerinţa generală de securitate. Lista acestor standarde se stabileşte de către autorităţile de reglementare şi se publică în Monitorul Oficial  al Republicii Moldova

b) recomandările autorităţilor de reglementare privind evaluarea securităţii produselor

c) codurile de bună practică în domeniul securităţii produselor, în vigoare în sectorul respectiv

d) nivelul actual al realizărilor ştiinţifice şi/sau tehnice

e) aşteptările rezonabile ale consumatorilor în privinţa securităţii generale a produselor.

(5) Conformitatea unui produs cu criteriile care asigură respectarea cerinţei generale de securitate, în special cu prevederile alin.(2)-(4) din prezentul articol, nu împiedică autorităţile competente să ia măsurile corespunzătoare pentru a impune restricţii privind plasarea pe piaţă a produsului sau să ceară retragerea de pe piaţă ori returnarea produsului în cazul în care sînt probe că acesta este periculos.

(6) Responsabilitatea pentru aplicarea adecvată a procedurilor de evaluare a conformităţii, stabilite în reglementările tehnice, revine producătorului şi organismului de evaluare a conformităţii.

Obligațiile producătorilor și distribuitorilor

    Articolul 4. Obligaţiile producătorilor

(1) În cadrul activităţii lor, producătorii trebuie să asigure consumatorii cu informaţii relevante care le vor permite să evalueze riscurile inerente ale unui produs pe durata perioadei medii de utilizare, pe o durată ce poate fi prevăzută în mod rezonabil ori pe durata termenului de valabilitate, atunci cînd aceste riscuri nu sînt imediat perceptibile de către consumatori fără avertizările corespunzătoare, precum şi să prevină astfel de riscuri. Prezenţa avertismentelor nu exonerează producătorii de îndeplinirea celorlalte obligaţii prevăzute de prezenta lege.

(2) În cadrul activităţii lor, producătorii trebuie să întreprindă măsuri adecvate caracteristicilor produselor pe care le furnizează, care le-ar permite:

a) să se informeze asupra riscurilor pe care produsele ar putea să le prezinte pentru consumatori

b) să întreprindă acţiunile corespunzătoare, inclusiv, în cazul cînd este necesar de a evita aceste riscuri, să dispună retragerea de pe piaţă a produselor, avertizarea adecvată şi eficientă a consumatorilor, returnarea produselor de la consumatori.

(3) Acţiunile specificate la alin.(2) din prezentul articol vor include:

a) informarea, prin intermediul produsului sau al ambalajului, asupra identităţii şi detaliilor privind producătorul, informarea asupra produsului sau, după caz, asupra lotului de produse din care acesta face parte, cu excepţia cazurilor cînd omisiunea acestei informaţii este justificată de reglementările tehnice respective. Obligativitatea identificării produsului prin indicarea lotului respectiv, precum şi, după caz, a modului de întrebuinţare a produsului, se stabileşte în reglementările tehnice specifice

b) efectuarea, în caz de necesitate, a încercărilor asupra mostrelor de produse plasate pe piaţă, analiza reclamaţiilor, ţinerea unui registru de reclamaţii, informarea, de către producător, a distribuitorilor asupra monitorizării acestor produse.

(4) Acţiunile prevăzute la alin.(2) lit.b) din prezentul articol se întreprind benevol sau la cererea autorităţilor competente, în conformitate cu prevederile art.8 din prezenta lege.

(5) Returnarea se face doar ca ultimă modalitate de soluţionare, cînd celelalte acţiuni nu sînt suficiente pentru prevenirea eventualelor riscuri, în cazul cînd producătorul consideră necesar sau cînd este obligat să întreprindă această acţiune ca urmare a unei decizii luate de către autoritatea competentă.

    Articolul 6. Alte obligaţii ale producătorilor şi  distribuitorilor

(1) În cazul în care producătorii şi distribuitorii au cunoştinţă sau ar trebui să cunoască, în baza informaţiilor deţinute şi în calitate de specialişti, că unele produse pe care le-au plasat pe piaţă prezintă riscuri incompatibile cu cerinţa generală de securitate, ei trebuie să informeze imediat autorităţile competente despre acţiunile întreprinse în scopul prevenirii riscurilor pentru consumatori.

(2) Informaţia trebuie să includă, ca minimum:

a) date ce permit o identificare precisă a produsului sau a lotului de produse respective

b) o descriere completă a riscului pe care îl prezintă produsul respectiv

c) toate informaţiile disponibile pentru depistarea produsului

d) o descriere a acţiunilor întreprinse în scopul prevenirii riscurilor.

(3) În cadrul activităţii lor, producătorii şi distribuitorii trebuie să colaboreze cu autorităţile competente, la solicitarea acestora, în acţiunile întreprinse în scopul evitării riscurilor prezentate de produsele pe care ei le furnizează sau le-au furnizat.

(4) Procedurile pentru această colaborare, inclusiv procedurile de dialog cu producătorii şi distribuitorii respectivi în probleme ce ţin de securitatea produselor, se stabilesc de către autorităţile competente.

      7. Legea nr.590 din 22.09.1995 cu privire la standadizare

Prezenta lege stabileşte bazele juridice, sociale, economice şi organizatorice ale activităţii de standardizare în Republica Moldova.

Standardizarea, ca factor important ce influenţează asupra întregii economii naţionale, ocrotirii vieţii şi sănătăţii oamenilor, protecţiei mediului înconjurător şi are menirea să înlăture barierele tehnice în calea integrării ţării în comerţul internaţional, constituie prerogativă.

Unele noţiuni principale cuprinse de art.1 al legii: aplicare a unui standard, autoritate de reglementare, cod de bună practică, infrastructură a calităţii, organism de standardizare, parte interesată, prestandard, prezumţie de conformitate, program de standardizare, standard internaţional, standard european, standard de firmă, standard conex, standardizare.

        Articolul 3. Scopurile standardizării

(1) Scopurile principale ale standardizării sînt:

a) asigurarea existenţei documentelor de referinţă pentru evaluarea conformităţii produselor şi serviciilor cu destinaţia lor

b) protecţia intereselor consumatorilor şi ale statului prin asigurarea calităţii produselor şi serviciilor, a caracterului inofensiv al acestora pentru viaţa, sănătatea, ereditatea şi securitatea oamenilor, pentru bunurile materiale, regnul animal şi cel vegetal, pentru mediu

c) înlăturarea barierelor tehnice din calea comerţului

d) asigurarea interschimbabilităţii, compatibilităţii tehnice şi informaţionale a produselor.

(2) Standardizarea naţională aplică prevederile codului de bună practică pentru elaborarea, adoptarea şi aplicarea standardelor din Acordul privind barierele tehnice în calea comerţului al Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi se bazează pe următoarele principii:

a) elaborarea şi adoptarea standardelor naţionale pe baza consensului părţilor interesate, în conformitate cu codurile de bună practică în domeniul standardizării

b) transparenţă şi disponibilitate publică

c) reprezentare a intereselor publice

d)  participarea benevolă la activitatea de standardizare naţională

e) acces liber la elaborarea standardelor naţionale pentru toate părţile interesate

f) independenţă faţă de orice eventuale interese specifice predominante

g) asigurarea unui limbaj tehnic unitar

h) respectarea regulilor standardizării europene şi internaţionale

i)  dezvoltarea standardizării naţionale în corelaţie cu evoluţia legislaţiei

j) aplicarea voluntară a standardelor.

    Activitatea de standardizare cuprinde extras art.5 al legii:

(1) Politica statului în domeniul standardizării se elaborează de către organul central de specialitate al administraţiei publice responsabil de infrastructura calităţii, numit de Guvern.

(2) Activitatea de standardizare se reglementează prin coduri de bună practică aprobate de organismul naţional de standardizare, precum şi prin acte normative aprobate de organul central de specialitate al administraţiei publice responsabil de infrastructura calităţii.

(3) Reglementarea activităţii de standardizare, cooperarea cu organele centrale de specialitate ale administraţiei publice se efectuează de către organul central de specialitate al administraţiei publice responsabil de infrastructura calităţii, cu enumerarea atribuţiilor.

     8. Legea nr.131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător

Scopul, obiectul de reglementare  şi domeniul de aplicare a prezentei legi:

(1) Scopul prezentei legi constă în consolidarea cadrului juridic şi instituţional în domeniul efectuării controlului de stat asupra activităţii de întreprinzător, denumit în continuare control.

(2) Prezenta lege reglementează:

a) organizarea şi desfăşurarea controlului;

b) stabilirea principiilor fundamentale ale controlului;

c) stabilirea procedurii de efectuare a controlului.

(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în măsura în care nu contravin prevederilor legislaţiei în vigoare privind activitatea de control şi supraveghere a autorităţilor publice centrale de reglementare – a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Consiliului Concurenţei, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare – în limita domeniilor de activitate ale acestora.        

    Unele noţiuni principale cuprinse de prezenta lege  art.2: act de control, autoritate cu funcţii de supraveghere, condică de înregistrare a  controalelor, control, control comun, control planificat, control inopinat, decizie de control, delegaţie de control, mandat de control, monitorizare, organ abilitat cu funcţii de control (organ de control), registru al controalelor, registrul de stat al controalelor, risc.

     Articolul 3. Principiile fundamentale ale controlului

Principiile fundamentale ale controlului sînt:

a) prevenirea încălcării legislaţiei prin aspectul consultativ al controlului

b) obiectivitate şi imparţialitate

c) efectuarea controlului în baza evaluării riscurilor

d) prezumţia respectării legislaţiei de către persoana supusă controlului

e) transparenţa actelor  individuale şi de reglementare emise de organul de control

f) legalitatea şi respectarea competenţei stipulate expres de lege

g) proporţionalitate a controlului şi oportunitate la iniţierea lui – recurgerea la control doar în cazul cînd acesta este absolut necesar pentru realizarea funcţiilor autorităţii de control şi doar în cazul cînd au fost epuizate alte modalităţi de verificare a respectării legislaţiei de către persoanele supuse controlului

h) proporţionalitate şi oportunitate în ce priveşte durata controlului – exercitarea controlului în cel mai scurt termen posibil, în funcţie de temeiul invocat de organul de control

i) evidenţa tuturor acţiunilor şi actelor de control

j) dreptul de a contesta orice fapt sau orice act al controlorului şi de a repara prejudiciul cauzat

k) neadmiterea  interesului patrimonial al controlorului prin excluderea defalcării directe în bugetul organului de control respectiv a resurselor financiare provenite din sancţiunile pecuniare

l) neadmiterea afectării şi/sau suspendării activităţii persoanei supuse controlului.

 

Totodată e bine să ţinem cont, la iniţierea unui studiu pe cont propriu, că legile speciale la un anumit domeniu pot fi suplinite prin hotărîri de guvern  care vin să reglementeze domenii neacoperite de cadrul legal.