• Dacă există o acţiune sau o neglijenţă ilegală de vânzare a unui produs sau prestare a unui serviciu. De exemplu: se anunţă o reducere de până la 70%, dar în magazin nu există niciun produs la astfel de reducere, iar dacă există, are defecte.
  • Dacă există un comportament neadecvat din partea comerciantului, prin care se duce în eroare consumatorul. De exemplu: lansarea de către comerciant a unui concurs la care participă angajaţii acestuia şi care obţin majoritatea premiilor, consumatorii de rând fiind defavorizaţi.
  • Dacă există declaraţie sau comunicare comercială, inclusiv publicitate şi comercializare, efectuate de un comerciant în strânsă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor. De exemplu: un anunţ publicitar ce comunică faptul că primii zece ce iau un credit, primesc cadou un automobil, cu toate că nu se precizează din ce dată e oferta şi nu a fost anunţată lista celor zece după finalizarea concursului.