Zi de zi, ani în şir ne-am deprins să auzim în market, la piaţă, consumatori grav nemulţumiţi, care mereu reproşează: “Avem preţuri mai înalte decât în Europa, sânt oare acestea mărfuri calitative!!! Să consume marfa, acei ce o produc şi o realizează… Avem drepturi doar pe hârtie etc.”.

Să încercăm a lămuri lucrurile, pentru a găsi soluţii şi sfaturi cumpărătorilor disperaţi.

Pretindem că ni se încalcă drepturile ? Ne cunoaştem oare drepturile consumatorului ? Putem să ne folosim de drepturile consumatorului oferite?

În  Republica Moldova actul normativ  care reprezintă baza juridică pentru protejarea de către stat a persoanelor în calitate de consumatori este „Legea privind protecţia  consumatorilor” nr.105-XV din 13.03.2003.

Legea enunţată ne defineşte atât noţiunile de consumator, vânzător,  producător, distribuitor ş.a., cât şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la raporturile de vânzare-cumpărare.

E bine să ştie orice persoană că are dreptul la:

  • protecţia pentru  drepturile consumatorului de către stat
  • protecţie împotriva riscului de a achiziţiona un produs, un serviciu care ar putea să-i afecteze viaţa, sănătatea, ereditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze drepturile şi interesele legitime
  • remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii produsului, serviciului ori reducerea corespunzătoare a preţului, repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul,  serviciul necorespunzător
  • informaţii complete, corecte şi precise privind produsele, serviciile achiziţionate
  • instruire în domeniul drepturilor sale
  • organizare în asociaţii obşteşti pentru protecţia consumatorilor
  • adresare în autorităţile publice şi reprezentarea în ele a intereselor sale
  • sesizarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi autorităţilor publice asupra încălcării drepturilor şi intereselor sale legitime, în calitate de consumator, şi la înaintarea de propuneri referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor, serviciilor.

 Asigurarea drepturilor consumatorilor enunţate mai sus se face pe două căi:

1) Structuri de stat care sânt responsabile pe anumite domenii de a proteja drepturile consumatorilor, de exemplu:

- Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor - elaborarea proiectelor de modificări în domeniu, acţiuni în vederea supravegherii respectării actelor normative din domeniu, soluţionarea adresărilor înaintate.

-  Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelorautoritatea administrativă cu activitate naţională, responsabilă de implementarea politicii statului în domeniul de reglementare şi control pentru siguranţa alimentelor şi în domeniul sanitar-veterinar, zootehnic, al protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare, controlului semincer, calităţii produselor primare, produselor alimentare şi a hranei pentru animale.

- Centrul Naţional pentru Sănătate Publicăelaborarea proiectelor, documentelor legislative și normative, Programelor Naționale în sănătate publică. Autorizarea sanitară a obiectelor și certificarea igienică a produselor alimentare și mărfurilor de larg consum, proceselor și serviciilor.

- Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologieacreditarea organismelor de certificare și a laboratoarelor experimentale, eliberarea certificatelor de conformitate pentru toate tipurile de produse alimentare și industrial, omologarea certificatelor străine pentru produse de import, expertiza și experimentarea de arbitraj a calității și a inofensivității produselor.

Acestea au atribute de control dar şi competenţă de a examina orice cerere, plângere, reclamaţie, dezacord, adresare a consumatorului/cetăţeanului. Astfel orice adresare în faţa instanţelor va fi examinată şi în mod obligatoriu, veţi primi un răspuns oficial.

2) O altă forţă în stat care are putere considerabilă într-o societate cu o democraţie funcţională sânt organizaţiile necomerciale.

Asociaţiile, Fundaţiile – sânt organizații necomerciale constituite benevol de persoane fizice şi persoane juridice, unite în mod prevăzut de lege prin comunitate de interese ce nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri, pentru satisfacerea unor necesităţi nemateriale.

Deci în cazul când nu aveţi cunoştinţe sau curajul de a face anumite adresări cu privire la dezacorduri, neconformităţi sau dubii cu referire la calitatea mărfurilor este bine să apelaţi la aceste organizaţii, deoarece având specialişti de domeniu în structurile sale şi o experienţă vă vor asigura o consultanţă profesionistă în soluţionarea problemelor propuse.

În Republica Moldova în domeniul protecţiei pentru drepturile consumatorului activează mai multe organizaţii necomerciale:

-         Centrele de Asistenţă a Consumatorilor Chişinău, Cahul, Bălţi (vezi rubrica „Asistenţă”)

-         Centrul care protejează drepturile consumatorului

-         Liga care apără drepturile consumatorului

-         Asociaţia obştească „Protecţia consumatorului”

Şi chiar dacă ne cunoaştem drepturile noastre şi ştim unde putem să ne adresăm în caz de neconformităţi, ceea ce este important e ca în fapt să fim capabili şi responsabili de face o achiziţie corectă, de a putea alege produsul calitativ şi potrivit ca preţ. În esenţă,  respectarea măsurilor de protecţie, ar putea în cele mai multe cazuri să evite mai multe probleme nedorite.

Care ar fi sfaturile de rigoare:

  1. Examinează minuţios eticheta produsului înainte de a-l procura (dacă nu este depăşit termenul de valabilitate al produsului, care sânt componenţii nu te afectează alergic personal sau membrii de familie ş.a.).
  2. Dacă ai careva dubii cu referire la componenţii  produsului nu ezita să consulţi vânzătorul, or consultarea detaliată şi într-o manieră amabilă face parte din etica şi diligenţa obligatorie a vânzătorului prescrisă de lege.
  3. Dacă curiozitatea cu referire la componenţă nu a fost satisfăcută sau consultaţia îţi trezeşte îndoieli, evită să procuri produsul deoarece nu poţi fi sigur de consecinţele consumului.
  4. În cazul în care eşti deservit necorespunzător sau ţi se oferă o marfă necalitativă, nu ezita să faci înscrierea respectivă în cartea de reclamaţii care trebuie să fie pusă la dispoziţie în mod obligatoriu de orice vânzător. Conştientizează că înscrierea făcută va interveni de a exclude neajunsurile în privinţa altor consumatori.
  5. Dacă consumul unei mărfi necalitative ţi-a cauzat probleme grave, cere recuperarea prejudiciilor materiale şi morale.

- Încercând a exclude procurarea indiferentă şi mecanică a produselor aranjate pe rafturile din supermarket, vom dezvolta  cultura de a fi cumpărător care prevede achiziţionarea mărfurilor calitative.

-  În acest sens, ne vom proteja pe noi şi generaţiile în creştere.

- Vom impune producătorii şi vânzătorii să ne ofere o marfă calitativă.